Cristal Life Romania
Meniu Principal
Home
Noutăți
Articole
Linkuri
Înregistrează-te
Cartea de oaspeți
Statistici
Contactează-ne
Despre noi
 • Activitate
 • Statut
Conexiuni Spirituale
Introducere
Raza Albă
Yeshua-lecții
Tobias-România
Metatron
Arhanghelul Mihail
St Germain

MAITREYA
Mesaje de la Maitreya
Invataturile lui Maitreya
Mesaje de la Alan
Mesaje de la Margaret
Conexiuni Astrologice
Introducere
Astrograma Natală
Horoscopul Natal
Tranzitele Anuale
Din intelepciunea marilor maestri
Autentificare
Nume Utilizator:

Parola:

amintește-ți

Înregistrează-te!
Ți-ai uitat parola?
Oferta Cristal Life
Conexiuni Naturiste
Alimentația Naturală
Varietatea-Diversitatea
Pastele Naturale
Sucurile Naturale

Curs Nutritie
Abonamente
Comenzi
Utilizatori Online
Acum sunt:
0 utilizatori înregistrați
și 6 invitați online .
Ego-ul este doar o absenta a luciditatii. Camera este plina de intuneric; doresti ca intunericul sa dispara din camera. Poti face tot ceea ce tine de vointa ta - sa il impingi, sa il destrami - nu vei reusi. Si, lucru ciudat, vei fi invins de ceva ce nu exista. Mintea ta, epuizata, va spune ca intunericul e atit de puternic incit nu sta in puterea ta sa il risipesti, sa il izgonesti. Aceasta concluzie nu este insa corecta; este tipic germana, dar incorecta. Trebuie doar sa fie adusa o mica lumina. Nu trebuie sa alungi intunericul. Nu este nevoie sa te lupti cu el - acest lucru este pur si simplu stupid. Adu numai o lumina, si intunericul dispare. Nu pentru ca ar pleca - el nu poate pleca, in primul rind pentru ca nu exista. El niciodata n-a fost inauntru, deci n-are cum sa iasa. Lumina intra, lumina iese; lumina are o existenta obiectiva. Poti sa aprinzi o luminare, si intunericul dispare; poti sa o stingi si se face intuneric. Pentru a opera asupra intunericului trebuie sa faci ceva cu lumina - este ciudat, este ilogic, insa ce poti face? Asa stau lucrurile.

Denumirea, forma juridica, sediul asociatiei, durata

Art. 1 Asociatia poarta numele – „CRISTAL LIFE ROMANIA”.
Art. 2 Sediul asociatiei este in Romania, municipiul Arad, str. Hortenzia, nr.9, judetul Arad. Sediul poate fi schimbat in functie de necesitati, prin decizia Consiliului director, cu respectarea legislatiei in vigoare.
Art. 3 Asociatia „CRISTAL LIFE ROMANIA” este persoana juridica romana de drept privat constituita in conditiile Ord. nr.26/2000 si a regulamentului de aplicare a dispozitiilor legii pentru persoanele juridice si la initiativa membrilor fondatori din Actul constitutiv.
Asociatia este autonoma, neguvernamentala, apolitica si neaducatoare de profit.
Art. 4 Asociatia isi desfasoara activitatea in conformitate cu legislatia romana si prezentul statut. Asociatia poate infiinta societati economice cu conditia respectarii prevederilor art.47 din Ord. nr.26/2000.
Art. 5 Durata asociatiei este nelimitata, cu incepere de la data inscrierii ei in registrul special al asociatiilor si fundatiilor de la Grefa Judecatoriei Arad.

Scopul si obiectivele asociatiei

promovarea alimentatiei naturale ca mod de viata, metoda de vindecare si medicina preventiva;
promovarea astrologiei ca forma de cunoastere universala;
imbunatatirea calitatii vietii prin educatia constienta asupra responsabilitatii faptelor personale;
crearea unui mediu social de dezvoltare spirituala prin:

  • editare si publicare de materiale specifice activitatii asociatiei sub forma de tiparituri sau in format electronic;
  • dezvoltarea unor sisteme de cursuri si programe educative prin corespondenta si internet;
  • editarea programei cursurilor si dezvoltarea de software specific acestora;
  • formarea de grupuri de dialog, tabere periodice, seminarii, cursuri si conferinte;
  • organizarea de cursuri pentru initierea si perfectionarea cunoasterii spirituale in colaborare cu alte organizatii si scoli de spiritualitate din tara si strainatate;
  • activitati referitoare la sanatatea umana;
  • sprijinirea copiilor supradotati;
  • dezvoltarea turismului ecologic si cultural prin organizarea de activitati de vizitare a locurilor spirituale din tara si strainatate, precum si a obiectivelor culturale si ecologice;
  • promovarea programelor de schimburi spirituale si culturale cu un puternic impact educativ;
  • organizarea de campusuri de spiritualitate in tara si peste hotare;
  • atragerea de investitori si de finantari in vederea imbunatatirii conditiilor de viata;
  • atragerea de finantari prin promovarea si coordonarea de proiecte;
  • promovarea turismului si agroturismului;
  • activitati de intretinere corporala si dezvoltare armonioasa fizica, mentala si energetica, sporirea capacitatilor fizice si spirituale a persoanelor de toate varstele prin practicarea de: aerobic, fitness, gimnastica sportiva si medicala si alte sporturi sau activitati care au ca scop recuperarea sau sporirea sanatatii oamenilor;
  • dezvoltarea de cercetari interdisciplinare care sa permita imbunatatirea indicatorilor de sanatate a populatiei;
  • scoli de initiere in domeniul culturii, artei si sportului, servicii de educatie si invatamant.
Patrimoniul asociatiei
Art. 6 Patrimoniul initial al asociatiei este in suma de 4.000.000 lei, constituit prin aportul membrilor asociatiei.
Veniturile asociatiei provin conform legii din :

  • cotizatiile membrilor;
  • dobanzi si dividende rezultate din plasarea sumelor disponibile, in conditii legale;
  • dividendele societatilor comerciale infiintate de asociatie;
  • venituri realizate din activitati economice directe;
  • donatii sponsorizari sau legate;
  • resurse obtinute de la bugetul de stat si /sau de la bugetele locale;
  • alte modalitati de finantare:
  • activitati de productie – comercializare;
  • activitati de comert;
  • activitati de prestari servicii;
  • h) alte venituri prevazute de lege;

Art. 7 Asociatia poate desfasura orice alte activitati economice si sociale generatoare de fonduri, conform articolelor 47 si 48 din Ord. nr.26/2000 cu conditia ca toate veniturile obtinute sa fie folosite in exclusivitate pentru scopurile si atingerea obiectivelor asociatiei rezultate din prezentul statut;
Art. 8 Asociatia poate sa investeasca si sa reinvesteasca capitalul rezultat, in vederea atingerii fiecaruia din scopurile mentionate ale asociatiei cu conditia respectarii art.47 din Ord. nr.26/2000.
Art. 9 Asociatia poate avea conturi in lei si valuta deschise in Romania si in strainatate.
• Exercitiul bugetar incepe la 1 ianuarie si se incheie la 31 decembrie al fiecarui an. Pentru anul in curs, exercitiul bugetar incepe la data inregistrarii asociatiei ca persoana juridica.

Organizarea si conducerea asociatiei
Art. 10 Organele asociatiei sint:

  • adunarea generala;
  • Consiliul director;
  • Cenzorul sau dupa caz comisia de cenzori (daca membri asociatiei sint in numar mai mare de 100);

Art. 11 Adunarea generala a asociatiei este organul de conducere, alcatuit din totalitatea asociatilor;
Adunarea generala are urmatoarea competenta:

  • stabilirea strategiei si obiectivelor generale ale asociatiei;
  • aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli si a bilantului contabil;
  • alegerea si revocarea membrilor consiliului director;
  • alegerea si revocarea cenzorului sau, dupa caz, a membrilor comisiei de cenzori;
  • infiintarea de filiale sau dupa caz desfiintarea de filiale;
  • infiintarea de puncte de lucru sau dupa caz desfiintarea de puncte de lucru;
  • modificarea actului constitutiv al statutului;
  • dizolvarea si lichidarea asociatiei precum si stabilirea destinatiei bunurilor ramase dupa lichidare;
  • aproba primirea de noi membri sau dupa caz excluderea lor;
  • hotaraste programul anual de activitate;
  • evalueaza activitatea filialelor;
  • stabileste cuantumul cotizatiilor membrilor cu drepturi depline, membrilor asociati si a membrilor aspiranti;
  • stabileste modul de convocare a adunarii generale, precum si modul de votare;
  • stabileste atributiile consiliului director, precum si a cenzorului sau dupa caz a comisiei de cenzori;
  • orice alte atributii prevazute de lege sau statutul asociatiei.

Art. 12 Adunarile generale sint legal constituite daca sint prezenti cel putin 2/3 din numarul total de membri. Hotararile adunarii generale sint legale daca se iau cu majoritate de cel putin 1/2 din numarul celor prezenti. Pentru aprobarea sau modificarea statutului cvorumul minim este de 2/3 din cei prezenti.
In cazul in care nu se asigura cvorumul minim, adunarea generala va avea loc peste 30 zile, data la care se considera constituita indiferent de numarul celor prezenti.
Deciziile pentru dizolvarea asociatiei sau transformarea scopului trebuie sa intruneasca cel putin 2/3 din numarul total de membri asociati.
Art. 13 Consiliul director este organul care asigura punerea in executare a hotararilor adunarii generale.
Art. 14 Consiliul director, in exercitarea competentei sale:

  • prezinta adunarii generale raportul de activitate pe perioada anterioara, executarea bugetului de venituri si cheltuieli, bilantul contabil, proiectul bugetului de venituri si cheltuieli si proiectul programelor asociatiei;
  • incheie acte juridice in numele si pe seama asociatiei;
  • aproba organigrama si politica de personal ale asociatiei, daca prin statut nu se prevede altfel;
  • indeplineste orice alte atributii stabilite de adunarea generala;

Art. 15 Durata numirii consiliului director este de 3 ani. Mandatul consiliului director poate fi reinnoit sau poate fi revocat in functie de hotararea adunarii generale.
Art. 16 Asociatia in relatii cu tertii poate fi reprezentata prin consiliul director.
Art. 17 Controlul financiar intern al asociatie este asigurat de un cenzor sau de o comisie de cenzori, conform legilor in vigoare.
Art. 18 in realizarea competentei sale, cenzorul:

  • verifica modul in care este administrat patrimoniul asociatiei;
  • intocmeste rapoarte si le prezinta adunarii generale;
  • poate participa la sedintele consiliului director, fara drept de vot;
  • indeplineste orice alte atributii prevazute de lege si de adunarea generala.

Art. 19 Mandatul cenzorului este de 3 ani.

Despre membri

Art. 20 Poate fi membru al asociatiei orice persoana fizica, fara deosebire de sex, religie, nationalitate, apartenenta politica si profesie, care adera la programul asociatiei activeaza pentru indeplinirea lui, cunoaste si respecta statutul, are o comportare demna in deplin acord cu Constitutia si legile tarii.
Art. 21 Membri asociatiei au urmatoarele drepturi si obligatii:

  • sa aleaga si sa fie alesi in conducerea asociatiei;
  • de a sprijini activitatea asociatiei;
  • de a respecta prevederile statutului si hotararile luate de conducerea asociatiei;
  • de a semnala orice abatere constatata de la statut.

Art. 22 Membri asociatiei au toate drepturile si obligatiile pe care le confera Ord. nr.26/2000.

Dizolvarea si lichidarea

Art. 23 Dizolvarea asociatiei poate fi facuta in conditiile prevazute de art.54 din Ord. nr.26/2000, art.55, 56, 57 din aceeasi lege.
Art. 24 Lichidarea asociatiei se va face in conformitate cu prevederile art.61-72 din Ord. nr.26/2000.

Dispozitii finale

Art. 25 Prezentul statut se completeaza cu prevederile Ord. nr.26/2000 si a Regulamentului de aplicare a Ord. nr.26/2000 precum si legile in vigoare.
• Tehnoredactata in 7 exemplare originale, astazi 06 decembrie 2002, la Biroul Notarial Public Arad, B-dul V. Milea nr.33-37, jud. Arad.

Site optimizat pentru rezoluția minimă 1024x768

  Pagină procesată în 1.0325 secunde - 14 queries